Majoritatea oamenilor poarta in adancul inimii dorinta si chiar nevoia strigenta de a fi utili si apreciati de catre cei care-i inconjoara si in general de catre societate. In ce ma priveste, nu fac exceptie, dar mai adaug ceva, teama de a nu cadea in ridicol.

Cu aceste ganduri am pasit in sala de sport, unde un grup numeros de tineri se antrena intens, executand diverse procedee intru-n sport spectaculos si educative - Aikido.

Desigur, nu ma aflam pentru prima oara intr-o locatie destinata sportului, in tinerete fiind un pasionat practicant al handbalului; dar acum [am uitat sa va spun] la 63 de ani, acest lucru mai este posibil? Oare dorinta mea de a ma alatura acestor tineri frumosi si bine facuti, nu ma faceau ridicol in ochii lor? Oare sahul sau jocul de table, dealfel sporturi onorabile, nu ar fi fost mai potrivite pentru varsta mea?

Adevarul este ca aceste ganduri m-au stapanit o perioada de timp, avand chiar indoieli asupra oportunitatii demersului meu de a practica Aikido. Si totusi ma inselam! Cu toate framantarile mele, prezenta mea in dojo a devenit o constanta a existentei cotidiene. Am inceput sa astept cu nerabdare zilele de antrenament.

Descopeream o lume aparte, populata de oameni de character, oameni cu mult bun simt, educati, baieti si fete toti tineri uniti de aceeasi dragoste: Aikido.

La risipirea indoielilor o contributie importanta a constituit-o lecturarea cartii “Aikido pentru toti”, scrisa cu mult har de un mare senior al Aikido-ului din Romania, domnul profesor SERBAN DERLOGEA.

Sigur, unii vor intreba dece am ales Aikido si mai ales care este finalitatea acestei activitati?

Fara a avea pretentia ca sunt original in ce spun, am constatat ca Aikido nu este numai un sport frumos, ci reprezinta un mod viata; este de fapt o adevarata filozofie, o cale de a cunoaste lumea si a te cunoaste pe tine insuti. Si mai este ceva: iti restituie si iti mareste increderea in tine si in posibilitatile tale, de a face fata unor situatii posibile neplacute in aceasta lume halucinanta.

Marturisesc ca nu mi-am propus sa devin “cineva” in Aikido, pentru ca am simtul masurii si al realitatii, dar mi-am propus sa “avansez” si sa acumulez cunostinte atat cat imi permite corpul mintea si sanatatea mea.

Desigur, demersul meu in insusirea tehnicilor ce le presupune acest sport nu ar fi fost si nu este posibil fara cel pe care toti cei aflati in Dojo il numim Sensei. Cu vocatie, bunavointa si intelegere, tratandu-ma la fel ca pe toti elevii, fie ei incepatori ori avansati, au fost alungate si ultimele indoieli. Acum dupa ce am reusit sa parcurg o etapa de acumulari concretizata in obtinerea primelor doua centuri colorate, ii rostesc numele cu mult respect si recunostinta: Sensei Marius IONITA, centura neagra 5 Dan Aikido.

Acum lasand la o parte tonul patetic, doresc sa lansez o chemare catre toti cei care in mod generic va numiti pensionari: VENITI IN SALA DE SPORT! Hai sa uitam de artroze, reumatism si inhibitii; faceti sport! Viata va fi mai frumoasa, mai interesanta. Veniti pentruca altfel, vorba cuiva: “NICI NU STITI CE PIERDETI!”

Ioan MAINOV, Kyu 4, Aikido